Pr. Thomas Joseph White: Creşte interesul pentru Toma de Aquino între tinerii catolici[2022-09-23]pr. Thomas Joseph WhiteO nouă generaţie de tineri este profund implicată în studierea Sfântului Toma de Aquino, potrivit pr. Thomas Joseph White. Teologul dominican, rector al Universităţii Pontificale Angelicum din Roma, a declarat că a fost martor atât la un nou accent academic pe acurateţea istorică în ce îl priveşte pe sfântul din secolul al XIII-lea, cât şi la o atenţie faţă de potenţiala sa relevanţă contemporană. „Asistăm la o modestă renaştere a tomismului în Biserică, în special în lumea vorbitoare de limba engleză”, a declarat pr. White pentru CNA la 22 septembrie 2022. „Şi este ceva la care oamenii acordă acum mai multă atenţie în lumea academică, deoarece vedem că există o creştere a interesului faţă de Aquino care nu este legată de ideile din trecut de omogenitate magisterială. Este vorba într-adevăr mai mult de oameni de la nivelul de bază, care caută să studieze doctrina credinţei şi să aducă teologia în comunităţile lor locale şi în Biserica mai largă prin investigaţii riguroase şi reflecţie responsabilă.” Pr. White a vorbit în contextul în care are loc la Roma al 11-lea Congres Internaţional Tomist, între 19 şi 24 septembrie. „Cred că este cea mai importantă conferinţă tomistă la nivel internaţional care are loc în ultimele decenii”, a comentat el. Cu peste 130 de vorbitori, printre care pr. Simon Gaine, pr. Wojciech Giertych şi pr. Gilles Emery, congresul a abordat o gamă largă de subiecte, de la reflecţii istorice asupra Sf. Toma de Aquino la subiecte filosofice contemporane în metafizică şi etică. „Ultimele zile au fost extraordinare pentru că am avut vorbitori din toată lumea, din Orientul Îndepărtat, din Statele Unite, o reprezentare puternică din America Centrală şi de Sud, Africa, India şi, bineînţeles, din Europa. Aceasta arată catolicitatea implicării în studierea lui Aquino ca doctor pentru gândirea catolică”, a spus pr. White. Papa Francisc i-a primit pe participanţii la Congresul Internaţional Tomist în cadrul unei audienţe în Sala Clementină a Palatului Apostolic, pe 22 septembrie. Înaintea audienţei papale, Cardinalul Luis Ladaria, prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, a oficiat o Sfântă Liturghie pentru participanţii la congres în Bazilica San Pietro. Un cor format din studenţi de la Universitatea Pontificală a cântat la Liturghie. Cel de-al 11-lea Congres Internaţional Tomist, organizat în comun de Institutul Tomist şi de Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino, este primul congres de acest gen găzduit de Universitatea Pontificală din Roma în aproape 20 de ani. Pr. Dominic Holtz, vice-decan al Facultăţii de Filozofie din Universitate, a declarat pentru CNA că congresul a abordat noi întrebări privind „dialogul tomist cu neo-confucianismul şi cu trans-umanismul – genul de lucruri la care probabil nici nu ne-am fi gândit acum 20 de ani”. Pr. Holtz a adăugat că „o caracteristică a tomismului este faptul că acesta rămâne atât capabil să se angajeze în situaţii noi cât şi să păstreze vii întrebările clasice perene cu care fiecare generaţie trebuie să se lupte”. „De exemplu”, a continuat el, „ieri a fost un discurs despre modul în care înţelegem revelaţia. Ce înseamnă revelaţia şi cum lucrează ea atunci când ne angajăm în studiul Sfintei Scripturi?” „Acest tip de întrebări vor rămâne mereu cu noi şi sunt puse cu perspective noi şi interesante în lumina a ceea ce a fost analizat înainte”, a spus el. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 550, Ultimul acces: 2026-10-09 18:17:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1